Alianta pentru BunaStare, platforma initiata de UNSAR, lanseaza prima editie a Barometrului Bunastarii. Pentru anul trecut, Romania a obtinut un scot total de 6,91 pe o scala de la 0 la 10, un nivel peste Bulgaria, da rsub celelalte state din regiune precum Cehia, Polonia, Slovacia si Ungaria
publicat 2025-11-20 10:15:32 (Ziarul-Financiar)
Autor: Mircea Nica Alianta pentru BunaStare (ABS) lanseaza astazi prima editie a Barometrului Bunastarii. Acest raport, bazat pe date din surse oficiale, masoara nivelul bunastarii in Romania printr-un indicator compus care integreaza trei dimensiuni esentiale: Educatie, Sanatate si Bunastare sociala. Barometrul este realizat de compania MIR Research si reprezinta una dintre contributiile UNSAR la ABS, potrivit informatiilor transmise de representantii UNSAR.
Disillusionomics - Ce se intampla cand o generatie creste cu promisiuni economice care nu se materializeaza niciodata? Pe masura ce primii membri ai Gen Z se apropie de pragul de 30 de ani, obiceiurile economice ale unei generatii care nu a trecut prin marea recesiune din 2008 arata tot mai diferit fata de cele ale millennials, care au trait acea criza si haosul ce a urmat
Guvernul estimeaza ca se va imprumuta cu cel putin 12 mld. euro de pe pietele externe anul acesta. Necesarul de finantare in 2026: peste 52 mld. euro
Producatorul estonian de roboti casnici Schbot Robotics a pus ochii pe piata americana
Trump: Gigantii tech trebuie sa suporte costurile electricitatii din centrele de date
Ungaria lasa Austria si Croatia in urma: turismul local sparge toate recordurile in 2025
Top 5 cele mai citite stiri din ZF in ultimele 24 de ore
Jurnal bursier, 13 ianuarie 2026. Evolutia principalilor indici bursieri si a tranzactiilor de la BVB
Pagina verde. Econews ZF
Gigantul polonez de stat JSW din sectorul carbunelui este in pragul falimentului. Lipsa de experienta a conducerii ar fi agravat criza
ZF Deschiderea de astazi la Bursa. Ovidiu Serdean, IFB Finwest: Rezultatele financiare, dividendele, nivelul dobanzilor si restructurarile vor dicta directia pietei. Reactia companiilor la noul cadru fiscal, esentiala
UniCredit se asteapta la o crestere economica de 1,5% in Romania in 2026, peste anul trecut, dar sub potential, inflatie de 4,5% si o dobanda-cheie de 5,5%. Cele mai mari amenintari tin de o instabilitate politica interna si un eventual esec al continuarii reducerii deficitului bugetar
ZF Agropower. Alice si Marian Spiridon cultiva legume pe 12.000 mp, in solarii si culturi in camp, la Fierbintii de Jos din Ialomita, care ajung direct in supermarketurile din Bucuresti. "Nu putem produce cat putem vinde. Ne gandim si la procesare in viitor"
Pagina verde. Cincisprezece candidati la functia de director general al Apelor Romane. Cine sunt cei cinci membri ai comisiei care va evalua dosarele
Dacia pregateste un al doilea model electric care va fi produs in Slovenia si va costa 18.000 de euro. Numele noului model nu a fost dezvaluit. El va fi prezentat in al doilea trimestru al anului.
Exportatorii vs. importatorii de electricitate europeni sau de ce costa atat de mult energia in Romania?
Alte stiri de la Ziarul Financiar:

mircea rus
twilight
johnny raducanu
promovare
targul b
sistare
e libre
europa travel
macro
el me
monitorul de suceava
plata cu
declaratii de dragoste
wimbledon
imagini nud
laser
world music
oarte
de saptamana trecuta
labs
codu
lasa le
leontin
ala a
k el
giurgiu
raca
se explica
mr in
ript
ce este apa
shaun murphy
noapte
legi
acuzat de furt
pirat
viata la tara
carte de identitate electronica
preview
lamai
la 29
craciunul 2025
ucis
monte carlo
s 2025
renta de
scafandri
consiliul consultativ
me p
giotis
© Copyright 2000-2025 iStorm. Toate drepturile rezervate.