Statele Unite intentioneaza sa extinda masurile restrictive privind intrarea cetatenilor straini pe teritoriul american, care vizeaza deja aproximativ 20 de tari, la alte 36 de tari
publicat 2025-06-17 10:30:19 (Ziarul-Financiar)
Autor: Mediafax Statele Unite intentioneaza sa extinda masurile restrictive privind intrarea cetatenilor straini pe teritoriul american, care vizeaza deja aproximativ 20 de tari, la alte 36 de tari, in special din Africa, potrivit unui document intern al Departamentului de Stat, citat de AFP.
Peste 423 de elevi romani au fost acceptati in 2025 la universitati de top din lume. Harvard, Columbia, LSE, Bocconi, EPFL, printre destinatii.
Peste 800 de profesori din Bucuresti si alte 19 orase au participat in aceasta vara la 28 de ateliere de educatie economica si financiara organizate de BNR si alte institutii financiare
2.000 de dolari pentru un iPhone? Apple tine sub control preturile pentru noul model de iPhone 17, insa vrea sa isi obisnuiasca clientii cu realitatea unor telefoane mult mai scumpe
Dimensiunea istorica a programului de rascumparare anuntat de One United Properties, de maximum 840 mil. lei, salta actiunile cu 15% in cateva zile. Cum balanseaza conducerea programul cu planurile de investitii? "O balanta delicata, dar avem o echipa foarte buna. Nu se pune problema de delistare a companiei", spune presedintele Cisullo
Pinum, unul dintre principalii producatori de usi si ferestre din Romania, ia 10 mil euro de la Banca Transilvania pentru o fabrica de 14 mil.euro la Moara Vlasiei, in nordul Capitalei
Kostas Fiakas, group chief strategy officer, INFORM: Bancile de top din Romania si-au creat centre interne de competenta in AI si cauta parteneri pentru implementarea de solutii
Opinie Ciprian Ladunca, Managing Partner LCL Advisory: Reorganizari, fuziuni, structuri de holding, masuri actuale pentru eficientizarea companiilor cu impact in guvernanta corporativa
Radu Magdin, CEO Smartlink Communications: Managementul tigrilor romanesti si secolul asiatic
Gen Z Sondaje. Intrebare-fulger: Primesti acum 1.000 de euro. Spune repede, ce faci cu ei?
Artmark scoate la vanzare peste 40 de kg de aur, in lingouri, evaluate la peste 4 mil. euro
Eduard Burghelia, fondatorul Confidas.ro vandut catre Termene.ro acum doi ani, revine in business cu Nommy, aplicatie care incurajeaza descoperirea de restaurante, care a atras o finantare de 300.000 de euro
Inflatia a sarit in august la 9,9%. Alimentele s-au scumpit cu 9%, serviciile cu 9,8%, iar marfurile nealimentare cu 10,5%
Atentie, contribuabili: Un nou val de emailuri false trimise in numele ANAF. Ce sunt sfatuiti sa faca cei care le primesc
Soc la Casa Alba: Charlie Kirk, activist conservator, influencer si aliat a lui Donald Trump a fost impuscat mortal un eveniment universitar din statul Utah. Presedintele american acuza "o asasinare odioasa" si da vina pe stanga radicala pentru intensificarea violentei in societatea americana
Carmen Micu, director executiv la Envisia: Companiile de stat ar trebui sa livreze valoare publica, nu doar sa alimenteze buzunarele unor grupuri.aCa membru de board, daca nu esti de acord cu o decizie pe care o ia statul ca actionar majoritar este mai bine sa demisionezi
Alte stiri de la Ziarul Financiar:

germany
triumph
microintre
tenaris
libera
ocde
ghimbir
bulzesc
programari
episcop
ia concept
descult
kawhi leonard
suleman
a la cara
adezivi
codrin
colescu
automobilism
coafura
surorii
josh
placebo
e girl
ferrand
impozit
bias
en ja
ethical
vector
romance
monolit
program norma
pop mi
libraria
liniute
show tv
chamber
virusolog
unknown
lmarket
ozempic
elcen
impact
press
casa camp
sky sports
finnish
sportul
odorhei
© Copyright 2000-2025 iStorm. Toate drepturile rezervate.