Nicusor Dan: "Nu va fi usor. Avem de reparat 35 de ani!"
publicat 2025-05-24 15:30:28 (Jurnalul-National)
"Nu va fi usor. Vom face si greseli, vom avea si piedici. Avem de reparat 35 de ani si este nevoie de efortul fiecaruia dintre noi", declara sambata presedintele ales Nicusor Dan, intr-un mesaj de multumire adresat cetatenilor.
Legendarul violonist Yehudi Menuhin, elevul lui Enescu, a fost prezent de patru ori pe scena Festivalului International George Enescu
Guvernul interzice cumulul pensiei cu salariul la stat. Ordonanta de urgenta in dezbatere publica
Mehedinti: Dosar penal, dupa ce un sofer a lovit o lebada si a plecat de la locul accidentului
Programul RABLA 2025, in criza. Vesti proaste pentru masinile electrice
Putin nu poate cuceri Ucraina prin forta, dar cauta sa o primeasca la masa negocierilor
Aplicatia EPIDS, destinata acordarii voucherelor pentru plata facturilor la energie, este accesibila
Alerta METEO imediata de ploi torentiale, vijelii si grindina. Iata lista localitatilor afectate
Circa 65.000 de metri patrati de versant de pe Valea Oltului, acoperiti cu plase de protectie
Analiza CNN. De ce Putin nu este pregatit sa se intalneasca cu Zelenski si s-ar putea sa nu fie niciodata
Editie incendiara in aceasta seara, la Insula Iubirii: se aprinde focul in vila fetelor, iar unul dintre baieti va avea parte de o sansa in premiera! Show-ul continua sa fie lider detasat de audienta.
Viitorul locuintelor inteligente si impactul tehnologiei moderne asupra vietii tale
Enescu si pianistii lui acompaniatori
Procurorii francezi investigheaza moartea unui barbat in timpul unei transmisiuni live
Igiena somnului - informatii generale si ce trebuie sa faci pentru un somn odihnitor
Seful DNA, despre dosarul "panourilor cu Ciuca": "Va fi finalizat in toamna asta!"
Alte stiri de la Jurnalul National:

un angajat
prejmer
on off
athenee
dentist
chatgpt
cart
manhattan
noul cod fiscal
gheorghe falca
f north
un m
grasimea
false
evacuare
ialomita
oprescu
vector casa de bolsa
by sea
prahova
refuz
g mai
lotus
horoscop 15 august
romar
cipul
bruges
though
fregata regele ferdinand
harghita
la 13
la economica
wholesale
acestei
juniori d
um 2025
oana ionita
united airlines
si max
osac
costa
folk
legumele
accident pe autostrada soarelui
oref
di si
nainte
la ne
pustiul
teraplast
© Copyright 2000-2025 iStorm. Toate drepturile rezervate.