EMAG

Fondul suveran norvegian pierde 92 de milioane de dolari din cauza unei greseli intr-un tabel Excel, de doua ori mai mult decat in zece ani

publicat 2024-02-14 19:00:54 (Money.ro)

Fondul suveran norvegian pierde 92 de milioane de dolari din cauza unei greseli intr-un tabel Excel, de doua ori mai mult decat in zece ani O greseala administrativa - o virgula - este cea care costa fondul, unul dintre cele mai importante din lume, reprezentand 1,5% din capitalizarea bursiera mondiala.In februarie 2023, o greseala a fost comisa intr-un tabel Excel de calcul al unui indice financiar.Greseala a fost corectata imediat, insa a raul a fost facut, iar fondul a pierdut 92 de milioane de dolari (86 de milioane de euro), potrivit FT."Acesta un exemplu bun al modului in care chiar si cele mai mici imprecizii operationale pot avea consecinte uriase, atunci cand gestionezi unul dintre cele mai mari fonduri de capitaluri din lume", apreciaza Norges Bank Investment Management.In realitate, aceste 92 de milioane de dolari par derizorii fata de cele 1.500 de miliarde de dolari (1.400 miliarde de euro) ale activelor fondului suveran, prezent in aproximativ 9.000 de intreprinderi.Autorul greselii si superiorii sai au primit un e-mail de la seful fondului, Nicolai Tangen, care dedramatizeaza situatia."Sunt lucruri care se intampla. Sunteti super-profesionisti si contribuiti totodata la succesul intreprinderii. Nu lasati acest lucru sa va strice weekendul. Inainte, cu capul sus!", le scrie el.Articolul Fondul suveran norvegian pierde 92 de milioane de dolari din cauza unei greseli intr-un tabel Excel, de doua ori mai mult decat in zece ani apare prima data in Money.

Alte stiri de la Money.ro:

Ghid de securitate online. Fraudele s-au intetit in preajma sarbatorilor
Bogatii si saracii Europei. Cum arata diferentele de avere, in Romania
Directoratul National de Securitate Cibernetica: Fiti atenti la datele dumneavoastra financiare cand faceti cumparaturi online in timpul sarbatorilor / Ghid de securitate a datelor online
Ciuca: "Burduja are planul, are si tineretea si curajul"
Managerii se asteapta la cresterea preturilor in aceste domenii
Ministerul Energiei: Romania are, luni, cel mai mic pret al energiei electrice din regiune si al treilea cel mai mic din Uniunea Europeana
Sorin Grindeanu: Pas important pentru Drumul Expres Cluj-Dej! Astazi, au fost depuse 5 oferte pentru contractul necesar elaborarii Studiului de Fezabilitate al acestui nou drum de mare viteza din Transilvania
Filme despre viata lui Isus! Topul celor mai bune productii de Paste /VIDEO
Ei au pensia mai mare de 10 ori fata de oamenii de rand
Se deschide Autostrada Moldovei. Anuntul lui Sorin Grindeanu
Incendiu la fatada unui bloc in constructie din nordul Capitalei. Zeci de persoane, evacuate
Anamaria Prodan vrea 1 milion de euro daune de la Laurentiu Reghecampf. Antrenorul a aflat ca este urmarit penal dupa bataia cu fosta soata
Grupul EOS vrea sa preia un portofoliu de creante performante si neperformante de la BRD Finance IFN, tranzactie analizata de Consiliul Concurentei
Curs valutar BNR, 29 aprilie 2024. Euro scade
Codin Maticiuc, acuzat de furt din banii donati in acte de caritate! Raspunsul milionarului: "As putea sa fur 100.000 de euro, 200.000 de euro"



© Copyright 2000-2021 iStorm. Toate drepturile rezervate.