EMAG

Controverse in Franta, unde guvernul este reticent in a promova luna ianuarie ca luna a abstinentei. Macron este vazut ca cel mai pro-alcool presedinte de dupa al Doilea Razboi Mondial

publicat 2024-01-01 07:00:08 (Money.ro)

Controverse in Franta, unde guvernul este reticent in a promova luna ianuarie ca luna a abstinentei. Macron este vazut ca cel mai pro-alcool presedinte de dupa al Doilea Razboi Mondial Un grup de cadre universitare si medici de rang inalt care lucreaza in domeniul dependentelor i-au scris ministrului francez al sanatatii pentru a-i spune ca statul nu face destul pentru a avertiza populatia in privinta riscurilor legate de consumul de alcool. Prin urmare, spun ei, guvernul ar trebui sa sprijine o campanie prin care sa incurajeze o luna fara alcool la inceputul anului.Conceptul de "Dry January" (ianuarie pe sec - n.r.), care a inceput in Marea Britanie in urma cu 10 ani, a fost introdus in Franta in 2020 sub numele de "défi de janvier", adica provocarea lunii ianuarie, fiind promovat de organizatii caritabile din domeniul sanatatii. Popularitatea sa a crescut, peste 60% dintre francezi dorind sa o incerce in 2024, potrivit unui sondaj BVA pentru Asociatia Addictions France, insa organismul de stat francez pentru sanatate nu a promovat campania, iar politicienii sunt reticenti in a se implica.Universitarii si medicii au declarat in scrisoarea lor fara precedent ca sprijinul statului pentru aceasta initiativa ar fi o oportunitate si un "semnal puternic" care ar "calma" dezbaterea privind consumul de alcool in Franta."Se pare ca increderea in guvern atunci cand e vorba de a conduce o abordare politica coerenta si hotarata privind alcoolul s-a erodat grav", se arata in scrisoare. Este "mai mult decat pacat" ca guvernul continua sa pastreze distanta fata de versiunea franceza a unei luni ianuarie "pe sec", spun semnatarii scrisorii. CEL MAI PRO-ALCOOL PRESEDINTE Dupa SUA, Franta este al doilea mare consumator de vin din lume, iar politicienii francezi asculta cu atentie industria vinicola a tarii, care are 500 000 de angajati.Presedintele Emmanuel Macron este vazut in Franta ca fiind cel mai pro-alcool presedinte de dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial. El a declrat ca bea vin in fiecare zi, la pranz si seara, si ca o masa fara vin ar fi "putin trista". El a fost filmat anul trecut in timp ce a dat pe gat o sticla de bere in 17 secunde intr-un vestiar de rugby.Puternicul lobby francez al alcoolului sustine ca Franta este o natiune care bea in mod traditional cu moderatie, astfel incat o luna ianuarie care sa fie luna de abstinenta ca in Marea Britanie nu este in concordanta cu cultura sa si este mai potrivita pentru bautorii de lux din nordul Europei.Cu toate acestea, cei care militeaza pentru sanatate mentioneaza cifre precum cele dintr-un sondaj recent realizat de Liga franceza impotriva cancerului, care a aratat ca 70% dintre parintii francezi nu vad nicio problema in a le da adolescentilor lor alcool in timpul sarbatorilor. UN LOBBY PUTERNIC Olivier Cottencin, seful corpului national de profesori universitari in domeniul studiilor de dependenta, care a coordonat scrisoarea, a declarat ca este surprinzator faptul ca guvernul francez a sustinut o luna fara tutun in fiecare luna noiembrie, dar nu si o luna fara alcool. El a spus ca cercetarile stiintifice din Marea Britanie in legatura cu o luna ianuarie fara alcool au aratat un impact pozitiv imediat asupra sanatatii, inclusiv asupra somnului si a tensiunii arteriale, precum si un nivel redus de consum de alcool timp de mai multe luni, pana in vara. "Vrem sa mobilizam guvernul, pentru ca in Franta stim ca este important ca statul sa se implice in preventie", spune Cottencin.Amine Benyamina, seful serviciului de psihiatrie si adictii de la spitalul Paul-Brousse si presedintele Federatiei franceze pentru studiul adictiilor, a declarat: "Nu ne dorim o tara fara alcool, ci o tara care sa fie foarte puternica in ceea ce priveste explicitarea riscurilor. Riscurile legate de alcool, asa cum ne incita literatura stiintifica sa le oferim, nu sunt prezentate in Franta".El a spus ca exista o reticenta din partea politicienilor francezi, adaugand: "Nu este vorba doar de guvern, ci de intreaga clasa politica, in toata diversitatea sa, care la unison nu doreste sa abordeze problema alcoolului in Franta".Benyamina a citat cifrele statului potrivit carora aproximativ 42.000 de decese pe an in Franta sunt legate de alcool.O campanie sustinuta de guvern privind alcoolul in ianuarie 2023, care arata oameni ciocnind paharele si spunand Santé  (sanatate), urmata de intrebarea: "Nu este un pic absurd sa ii uram cuiva sanatate cu alcool?" a fost intampinata cu obiectii din partea producatorilor de alcool. Lobby-ul industriei vinului i-a scris lui Macron plangandu-se de campanie, spunand ca aceasta nu infatisa excesul de alcool, ci arata momente prietenoase, de familie si nu dadea nicio indrumare privind consumul in conditii de siguranta. Reclama nu a mai fost difuzata. CE-I DEOSEBESTE PE FRANCEZI Militantii pentru combaterea dependentei au declarat ca guvernul cedeaza prea usor in fata opiniilor industriei alcoolului, iar organizatiile de caritate pentru combaterea dependentei au declarat, de asemenea, ca guvernul a evitat campaniile dure privind alcoolul cu ocazia Cupei Mondiale de Rugby.Bernard Basset, seful asociatiei de caritate pentru dependente Association Addictions France, a declarat ca politicienii francezi nu sunt in pas cu publicul. "Dry January este vazut intr-un mod din ce in ce mai pozitiv ... Clasa politica nu a inteles ca opinia publica doreste o schimbare", spune el.Aurélien Rousseau, care a fost ministru al sanatatii inainte de a demisiona chiar inainte de Craciun din cauza unei legi privind imigratia, a declarat pentru BFMTV ca el personal va fi abstinent in ianuarie si ca a inceput deja DIN decembrie. Dar, intrebat daca statul va sustine luna ianuarie fara alcool, el a spus: "Sunt foarte precaut in privinta ideii ca guvernul sa lanseze o campanie care sa le spuna oamenilor cum sa traiasca timp de o luna". El a spus ca guvernul va face o campanie privind alcoolul in 2024 vizand tinerii si femeile insarcinate.Krystel Lepresle, de la Vin et Société, care reprezinta industria franceza a vinului, a declarat ca nu pare necesar ca statul sa sustina activ o luna fara alcool in Franta, deoarece 90% dintre francezi beau sub limita recomandata de 10 pahare pe saptamana, iar consumul de alcool a scazut cu 60% in 60 de ani. Ea sustine ca francezii au reusit "sa impace placerea consumului cu moderatia".

Alte stiri de la Money.ro:

MApN, anunt important despre candidatii admisi la selectia pentru soldati profesionisti
Ce se intampla daca ai datorii la ANAF
FoodIntelForum: Business la intensitate maxima
Propunerile M. Sanatatii. Acces la servicii medicale si alocatii de hrana pentru persoanele neasigurate
Dispozitivul care devine obligatoriu la masini, din 6 iulie. Datele inregistrate de "cutia neagra"
Romanii care sunt vizati de ANAF in cel mai nou ghid al institutiei
Aproape adevarat! Romanii ar putea fi filati de Politie si Jandarmerie in spatiul public, fara acordul lor
Noile taxe si impozite pe care romanii le vor putea plati: "Asta este pacaleala!"
Posta Romana consulta piata pentru achizitia de servicii medicale pentru angajatii sai
Anunt important pentru romanii care se vor pensiona in viitor: "Vom avea aceste conditii"
Sondaj Avangarde. Intentii de vot pentru Primaria Capitalei. Nicusor Dan este pe primul loc
Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Sosoaca la Primaria Capitalei: "E un ordin de la Marcel Ciolacu"
Care este orasul din Romania unde nu exista blocaje in trafic. Fostul pilot, Titi Aur, explica de ce
FC Porto - Sporting LIVE VIDEO (22:30) in AntenaPLa! Meciul zilei din Liga Portugal
FC Porto - Sporting LIVE VIDEO (22:30) in AntenaPLa! Meciul zilei din Liga Portugal



© Copyright 2000-2021 iStorm. Toate drepturile rezervate.