Cetateanul care a intervenit in procesele lui Basescu pentru beneficiile de la stat a facut acelasi lucru si in litigiul privind alegerile din PNL

publicat 2026-08-06 07:15:07 (Jurnalul-National)

Cetateanul care a formulat cereri de interventie in procesele lui Traian Basescu declansate impotriva institutiilor statului care au pus in aplicare prevederile fostei legi, desfiintate de Curtea Constitutionala, ce a reglementat faptul ca un fost presedinte gasit definitiv de instante ca fost colaborator al Securitatii nu mai poate beneficia de locuinta de protocol, paza de la SPP si pensie speciala de la Presedintie, a intervenit si in procesele in care "pucistii" din PNL se judeca cu actuala conducere a Partidului National Liberal. Spre deosebire de litigiile lui Basescu impotriva statului in care respectivul intervenient a facut cereri ce au prelungit aceste cauze, in procesul PNL contra PNL, judecatorii nu au ales calea tergiversarii. I-au admis acestuia acordarea unor ajutoare publice judiciare si au cerut Baroului Bucuresti sa desemneze un avocat care sa-l reprezinte juridic. Apelul va fi judecat, astfel, la data de 20 august.

Alte stiri de la Jurnalul National:

Ecologism cu japca. Natura 2000, extinsa la 30% din teritoriu, fara despagubiri pentru proprietari
Tragedia de la Ceuta, transformata in arma electorala de extrema dreapta din Europa
Polonia se apara de Pfizer, Romania a ignorat si viciile de procedura din contract
Turismul creste in cifra de afaceri si scade in profit
Nicusor Dan, mai rapid decat noua Lege ANI: a declarat averea partenerei sale, Mirabela Gradinaru
Riesling, vinul care imbatraneste frumos
Algoritmii decid ce vad copiii pe internet. Unul din trei adolescenti ajunge la continut despre automutilare fara sa il caute
Tamadau - retezarea elitei politice romanesti
Horoscop 6 august 2026: 4 zodii pentru care Venus in Balanta aduce noroc si abundenta
Oamenii care au desenat Europa: 10 arhitecti au schimbat istoria vechiului continent
Spectacol pe cer in august! Ora exacta la care incepe eclipsa de Soare si unde se vede cel mai bine din Romania
Razie de proportii pe litoral: Amenzi de 1,7 milioane de lei in doua zile si depistarea unei noi deversari de ape menajere
Atac de tip spoofing pe numarul SRI: Institutia anunta ca nu cere niciodata coduri PIN sau transferuri bancare
Phil Collins vorbeste despre drama care i-a schimbat viata: "Organele mele se blocau"
Investigatie: Canalul Bala. Cum au disparut milioane de euro pe Dunare
EMAG


© Copyright 2000-2026 iStorm. Toate drepturile rezervate.