Carlos Alcaraz a vorbit despre fostul antrenor fara sa-i pronunte numele: "Acum am un cuvant de spus, imi pot exprima opinia"
publicat 2026-04-23 16:30:01 (Adevarul)
Carlos Alcaraz, al doilea jucator al lumii, implineste varsta de 23 de ani pe 5 mai.
Miza de 4 miliarde de dolari din Dobrogea. De ce vor americanii sa construiasca cel mai mare centru de date AI pe baza energiei noastre verzi
Cum sa-ti transformi bucataria in restaurant chinezesc. Cele mai delicioase si faimose retete de supe asiatice pe care le poti face usor acasa
Norvegia cere UE sa reanalizeze interdictia privind noile foraje de petrol si gaze in Arctica
Situatia pe frontul din Ucraina, in al cincilea an de razboi. Rusia preseaza in Donbas, Kievul loveste tot mai adanc in teritoriul rus
Cand apar ielele in 2026. Noaptea in care "se deschid cerurile", potrivit traditiilor populare
Europa saraceste din nou: In Romania, inflatia a "mancat" 900 de lei din salariul mediu, iar cresterile din 2026 vor fi egale cu zero
Ce este "aurul lichid", substanta parfumata care costa o avere. Este extrasa din cele mai parfumate flori care cresc in Bulgaria
Suntem mai putin inteligenti emotional decat alte popoare? Ce spune un psiholog despre o dezbatere virala de pe Reddit
Olanda si Japonia au terminat le egalitate, patru goluri s-au dat dupa pauza
Taxa de 50 de lei pentru un prosop patat, impusa de un hotel din Mamaia, a starnit mii de reactii. Romanii s-au impartit in doua tabere
15 iunie: Ziua in care este inaugurat la Paris atelierul marelui sculptor roman Constantin Brancusi
Cauza mortii lui Eminescu explicata de specialisti. Ce l-a ucis de fapt pe marele poet si care au fost ultimele sale cuvinte
Descoperire medicala care ofera speranta bolnavilor de lupus. Cinci pacienti au intrat in remisie dupa o terapie revolutionara
Festivalul care a transformat Clujul din orasul tricolor in capitala filmului. Tudor Giurgiu: "TIFF a fost sansa unei generatii intregi de cineasti romani"
Curacao a egalat la 1, insa Germania a castigat disputa cu 7-1
Sursa: Adevarul
•
Citește articolul complet →
Alte stiri de la Adevarul:

EMAG
© Copyright 2000-2026 iStorm. Toate drepturile rezervate.
imum
n asi
da da
o protect
se mai
french p
premierul romaniei
to pan
sfantul mormant
anul 2
pastele
canelé
fmcg
tauti
este
va va d
usa cup
el se
drula
marius stan
accident petre
at max
budd
un avatar
de ar fi
of em
simone in
julia
hambar
he s
acces direct
tratamente cosmetice
proba de
salarizarea
santa cruz
ice 2026
invatamant superior
poemul
la business
bacalaureat 2025
turist
dupa 28 de ani
bosanci
defin
stud
es le
franki
bacau
schweiz
educatie fizica