Alexandru Petrescu, ASF: Numarul conturilor active pe Bursa de Valori Bucuresti a crescut de aproape zece ori in sapte ani. Activele administrate de brokeri au ajuns la 64 de miliarde de lei
publicat 2026-07-28 10:45:17 (Ziarul-Financiar)
Autor: Eduard Ivanovici Alexandru Petrescu, presedinte al Autoritatii de Supraveghere Financiara, scrie intr-o postare pe LinkedIn ca numarul romanilor prezenti pe Bursa de Valori Bucuresti a crescut considerabil din 2019 pana in primavara lui 2026, intermediarii gestionand o baza de portofolii de aproape zece ori mai mare. Insa o asemenea dinamica trebuie urmata de o etapa de maturizare, considera seful ASF.
Policolor-Orgachim se apropie de final cu investitia de 2,5 mil. euro in fabrica din Bulgaria. "Consumatorul roman e prudent. In Bulgaria evolutia e mai buna"
Bursa. Stefan Nanu, directorul Trezoreriei Statului, vine pe 25 septembrie la ZF Piata de Capital: ce urmeaza pentru programul Fidelis?
Bursa. Dezvoltatorul imobiliar Impact, scadere de 7% a pretului actiunii de la publicarea raportului semestrial
ZF IT Generation. Start-up Pitch. Alexandru Constantin Suciu, fondatorul Voltzzflow - platforma B2B pentru managementul clientilor dintr-un singur loc: Am lansat solutia acum cateva saptamani si avem deja 40 de clienti. Estimez ca vom ajunge la 500 de companii pana la finalul anului
Synotech, lider detasat pe piata centrelor de date din Romania, lanseaza Modularix a o companie-filiala specializata in centre de date prefabricate, modulare si containerizate. Investitia initiala depaseste 5 milioane de euro si include un centru de productie propriu langa Bucuresti
Romanii folosesc inteligenta artificiala de trei ori mai mult ca persoane decat o folosesc companiile in care lucreaza. Cresterea adoptiei in companii tine de decizia manageriala.
Veoneer Romania Safety Systems, firma din Timisoara care dezvolta software pentru sisteme de siguranta auto, si-a majorat profitul cu 42,9% in 2025, la 6,2 mil. lei
Azets Insight, firma cu 726 de angajati din Sibiu a grupului de contabilitate si salarizare Azets, a raportat in 2025 prima scadere a afacerilor dupa 13 ani de crestere
Jurnal bursier, 15 septembrie 2026. Evolutia principalilor indici bursieri si a tranzactiilor de la BVB
Transformarea unor uzine auto in huburi de productie de armament va atenua, dar nu va curma suferinta din industria auto europeana
Noua ordine europeana pe piata datoriilor: Vestul decade in timp ce Europa de Est creste in ochii investitorilor
Pagina verde. EcoNews ZF
ZF Deschiderea de astazi la Bursa. Tudor Nicula, investitor pe piata de capital: Traim vremuri volatile si va trebui sa ne modificam stilul si metodele de investitii. Afacerile mari pot genera rate de crestere mai scazute decat cele mici
Omniasig si-a crescut de aproape trei ori subscrierile in ultimul deceniu, dar adevarata schimbare s-a vazut in profitabilitate, compania de asigurari trecand de la pierderi de 24 mil. lei la aproape 200 mil. lei profit
Afaceri de la Zero. De la jurnalism, la 9 ani in Arabia Saudita, la un studio de design interior in Romania. Gina Manolea: Pentru a avea un business si a fi antreprenor, trebuie sa fii un bun vanzator. Iar pe mine asta m-au invatat toate experientele acumulate
Sursa: Ziarul-Financiar
•
Citește articolul complet →
Alte stiri de la Ziarul Financiar:

EMAG
© Copyright 2000-2026 iStorm. Toate drepturile rezervate.
vede
maya
techirghiol
conducãtorul
cura de sla
wilhelm
chhat
accident mortal in arges
musical
actiun
million
orar zboruri
foundation
zile de concediu
targu lapus
pasaje s
mitrea
hotel roman
botosani
desenele animate
la lac
dark
amicale
dorna
ost co
apple maps
lamborghini ur
gratiela
el ra
norvegianul
it consult
to i
leroy merli
plesca
mango
coba
patron
mans
esta
so a
international
temi
serie se
angela s
care i
angajatii romani
ojog
soric
noiembrie
ministerul transporturilor