EMAG

Vine amnistia fiscala! DOCUMENTUL lui TEODOROVICI

publicat 2019-06-25 12:15:12 (Money.ro)

Vine amnistia fiscala! DOCUMENTUL lui TEODOROVICI Peste 2.700 de companii, care insumeaza 255.000 de salariati, ar putea beneficia de amnistie fiscala, conform unui document prezentat de ministrul de Finante, Eugen Orlando Teodorovici. Cele mai multe, 2.633, provin din sectorul privat. "Sectorul economic privat va fi principalul beneficiar. Cadrul legislativ propune un plafon de un milion de lei si impartit intre persoane fizice si juridice. Ordonanta se refera la masuri de restructurare a obligatiilor restante la 31 decembrie 2018, pentru debitorii care au datorii mai mari de un milion de lei, bazat pe un plan de restructurare, plata esalonata si supraveghere fiscala din partea ANAF pe perioada acestei inlesniri. Oarecum sunt similare procedurile cu cele din zona de insolventa ca plan de restructurare. Pe baza acelui plan, in urma solicitarii companiei, ca nu e o obligatie, prezinta acel plan care se face de o persoana autorizata", a spus Teodorovici. Conform acestuia, se face o esalonare a obligatiilor si se poate reduce pana la jumatate din principal, 30-40-50%. "Sunt mai multe propuneri. Daca acea companie respecta acest calendar, atunci se sterg accesoriile la finalul acestei perioade. Daca nu, situatia revine la momentul initial. La momentul acela, lucrurile s-au inchis pentru acea companie", a spus Teodorovici. "Nu este o amnistie, este o masura financiara. (...) Se propune si anularea accesoriilor in cazul datoriilor sub un milion de lei daca obligatiile principale se achita pana la 31 noiembrie 2019. Aici vorbim si de persoane fizice si juridice", a mai spus ministrul Finantelor.   Companiile Oilfield Exploration Business Solutions, detinuta de KMG International, noua denumire a grupului Rompetrol, controlat de compania petroliera nationala din Kazahstan, Electrocentrale Bucuresti, Oana Management, STB, Electrocentrale Constanta, Complexul Energetic Hunedoara, Posta Romana vor fi principalele beneficiare ale restructurarii fiscale.   Scenarii pentru diminuarea arieratelor la 31.12.2018 Pentru diminuarea arieratelor au fost luate in calcul 2 scenarii, care propun instituirea unor masuri de acordare a unor facilitati fiscale in functie de valoarea obligatiilor bugetare restante la 31 decembrie 2018, astfel: masuri de restructurare a obligatiilor bugetare restante la 31 decembrie 2018 pentru debitorii care au datorii mai mari de un milion lei, bazata pe un plan de restructurare, plata esalonata si supraveghere fiscala pe perioada inlesnirii; anularea accesoriilor in cazul datoriilor sub un milion lei sau a celor peste un milion care nu pot beneficia de restructurare (esalonare, reorganizare, insolventa) daca obligatiile bugetare principale se achita pana la 30 noiembrie 2019.   Masura restructurarii. Situatia contribuabililor Masuri de restructurare a obligatiilor bugetare restante la 31 decembrie 2018 pentru debitorii care au datorii mai mari de un milion lei   OBIECTIV: Crearea unui mecanism alternativ procedurii de acordare a esalonarii la plata, reglementata deja in Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala, respectiv un mecanism de restructurare a obligatiilor bugetare la 31 decembrie 2018 SCOP: Revitalizarea si evitarea deschiderii procedurii de insolventa a contribuabililor care au acumulat datorii bugetare in decursul timpului si nu au avut posibilitatea sa le achite. CONȚINUT-principalele elemente: Aplicarea masurii pe o perioada limitata de timp (6 luni) astfel incat contribuabilul care se afla in aceasta situatie sa ia o decizie cu privire la situatia sa, in sensul de a-si restructura datoriile bugetare, care implica si o restructurare a companiei; Posibilitatea accesarii acestei forme de restructurare a datoriilor de catre toti contribuabilii, persoane juridice de drept public sau privat, care au obligatii de plata si dificultati financiare generate de disfunctionalitati de natura structurala, si au datorii mai mari de un milion de lei prin notificarea organului fiscal competent cu privire la intentia de restruturare si apelarea la un expert independent in vederea intocmirii unui plan de restructurare similar planului de reorganizare in cazul insolventei;   3.Intocmirea unui plan de restructurare de catre expertul independent pe baza unei analize referitoare la situatia debitorului; Planul de restructurare cuprinde, in mod obligatoriu, urmatoarele : a) prezentarea cauzelor si amploarea dificultatilor financiare ale debitorului, precum si masurile luate de debitor pentru depasirea acestora; b) situatia patrimoniala a debitorului; c) informatii referitoare la cauzele pentru care debitorul nu poate beneficia de esalonarea la plata conform Codului de procedura fiscala; d) masurile de restructurare a debitorului si modalitatile prin care debitorul intelege sa depaseasca starea de dificultate financiara, cu termene clare de implementare, precum si masurile de restructurare a obligatiilor bugetare, care conduc la revitalizarea debitorului; e) testul creditorului privat prudent. !!! Observatii referitoare la testul creditorului privat prudent: -Testul creditorului privat prudent trebuie prezentat distinct fata de planul de restructurare; -Testul creditorului privat prudent trebuie definit ca fiind efectuat astfel incat sa rezulte ca reprezinta varianta maximizarii colectarii creantelor bugetare fata de modalitatile de executare silita si faliment; -Testul creditorului privat prudent se accepta de catre creditor; -Testul creditorului privat prudent se reface in situatia refacerii planului de restructurare.   Restructurarea obligatiilor bugetare poate fi constituita din una sau mai multe masuri din care una din masuri trebuie sa fie reprezentata de inlesnirile la plata obligatiilor bugetare. Masurile de restructurare a obligatiilor bugetare care pot fi propuse prin planul de restructurare sunt urmatoarele: a) plata esalonata a obligatiilor bugetare; b) conversia in actiuni a obligatiilor bugetare, in conditiile reglementate de Codul de procedura fiscala; c) stingerea obligatiilor bugetare prin darea in plata a unor active ale debitorului, potrivit procedurii reglementate de Codul de procedura fiscala. d) anularea unor obligatii bugetare principale in proportie de 30%, 40% sau 50%, dupa caz, din totalul acestora. Amanarea la plata a accesoriilor datorate de contribuabili in vederea anularii daca planul de restructurare se finalizeaza cu succes; Stabilirea unor conditii privind plata obligatiilor bugetare restante, astfel: a) in primul an al inlesnirii debitorul trebuie sa achite obligatiile bugetare cu termene de plata in anul 2019; b) in al doilea an al inlesnirii la plata, debitorul trebuie sa achite cel putin 10% din cuantumul obligatiilor bugetare care fac obiectul inlesnirii la plata; c) din al treilea an si pana la finalizarea inlesnirii la plata, debitorul trebuie sa achite restul obligatiilor bugetare care fac obiectul inlesnirii la plata, proportional cu anii pentru care a fost acordata inlesnirea la plata; d) plata esalonata a obligatiilor bugetare restante in termenul maxim de 7 ani si plata obligatiilor curente pe 2019 e) plata obligatiilor bugetare scadente dupa 2019 si a celor suplimentare stabilite de alte organe decat organele fiscale, precum si amenzile de orice fel, transmise spre recuperare organelor fiscale, daca debitorii au inclusa in planul de restructurare si masura de anulare a 30%; f) plata, in doua rate egale, pana la datele de 30 noiembrie 2019 si 30 iunie 2020 a 15% din cuantumul obligatiilor bugetare care fac obiectul inlesnirii la plata daca debitorii au inclusa in planul de restructurare si masura de anulare a 40% din totalul obligatiilor bugetare principale si plata obligatiilor curente pe 2019; c) plata pana data de 30 noiembrie 2019 a 15% din cuantumul obligatiilor bugetare care fac obiectul inlesnirii la plata daca debitorii au inclusa in planul de restructurare si masura de anulare a 50% din totalul obligatiilor bugetare principale si plata obligatiilor curente pe 2019. Instituirea unui regim de supraveghere a debitorului cu privire la implementarea masurilor incluse in planul de restructurare, inclusiv a masurilor de restruturare a obligatiilor bugetare; Suspendarea executarii silite pe perioada derularii planului de restructurare; Posibilitatea debitorului de a a modifica planul de restructurare in cazul in care constata ca masurile incluse in plan inclusiv masurile de restructurare a obligatiilor bugetare cu exceptia inlesnirilor la plata, nu pot fi realizate, din motive obiective, in termenele stabilite. In cazul masurii de inlesnire la plata sunt reglementate anumite conditii care impun debitorului o conduita prudenta in sensul de a-si plati obligatiile curente iar in cazul in care constata ca acestea sunt impovaratoare, de a solicita includerea in inlesnire si a acestor obligatii, concomitent cu ajustarea planului de restructurare. Cauzele care conduc la esuarea planului de restructurare, respectiv atunci cand masurile de restructurare nu sunt realizate in termenele stabilite si dupa notificarea debitorului acesta nu prezinta un plan de restruturare ajustat sau nu se incadreaza in termenele stabilite de persoanele care efectueaza supravegherea; Pentru obligatiile bugetare care formeaza obiect al restruturarii nu se datoreaza si nu se calculeaza obligatii accesorii pe perioada de implementare a planului; Anularea sumelor amanate la plata la finalizarea planului de restructurare; Instituirea obligatiei organului fiscal de a solicita deschiderea procedurii insolventei, in forma simplificata, in conditiile Legii nr. 85/2014, in situatia in care: Debitorul nu depune cererea de restructurare a obligatiilor bugetare in termen de 6 luni de la intrarea in vigoare a prezentei ordonante, organul fiscal competent respinge cererea de restructurare si nu emite acordul de principiu pentru acordarea unei esalonari la plata conform Codului de procedura fiscala, in situatia in care planul de restructurare esueaza.       Program de conformare voluntara la plata. Situatia contribuabililor   Anularea accesoriilor in cazul datoriilor sub un milion lei daca obligatiile bugetare principale se achita pana la 30 noiembrie 2019  A. Anularea tuturor accesoriilor aferente obligatiilor bugetare principale datorate bugetului general consolidat, restante la de 31 decembrie 2018, administrate de ANAF, cu urmatoarele conditii: - stingerea pana la 30 noiembrie 2019 a obligatiile bugetare principale restante la 31 decembrie 2018; - stingerea pana la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor a obligatiilor bugetare principale cu termene de plata cuprinse intre data de 1 ianuarie 2019 si 30 noiembrie 2019, - depunerea pana la data inregistrarii cererii de anulare a accesoriilor, a tuturor declaratiilor fiscale, potrivit vectorului fiscal; - depunerea, pana la data de 30 noiembrie 2019, a cererii de anulare a accesoriilor.   B. Anularea tuturor accesoriilor aferente obligatiilor bugetare principale, declarate suplimentar de debitor prin declaratie rectificativa, cu scadenta anterioara datei de 31 decembrie 2018 , administrate de ANAF, cu urmatoarele conditii: - declaratia rectificativa sa fie depusa pana la data de 30 noiembrie 2019; - obligatia individualizata in declaratia rectificativa sa fie stinsa pana la aceeasi data (30 noiembrie 2019) - stingerea pana la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor a obligatiilor bugetare principale administrate de organul fiscal central cu termene de plata cuprinse intre data de 1 ianuarie 2019 si 30 noiembrie 2019; - depunerea tuturor declaratiilor fiscale, potrivit vectorului fiscal, pana la data inregistrarii cererii de anulare a accesoriilor; - depunerea cererii de anulare a accesoriilor pana la data de 30 noiembrie 2019.   C. Anularea tuturor accesoriilor, aferente obligatiilor bugetare principale cu termene de plata anterioare datei de 31 decembrie 2018 si stinse pana la aceasta data, administrate de ANAF, cu urmatoarele conditii: - obligatiile bugetare principale au fost stinse pana la 31 decembrie 2018; - accesoriile aferente obligatiilor mentionate anterior sunt datorate si nestinse la 31 decembrie 2018; - stingerea pana la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor a obligatiilor bugetare principale cu termene de plata cuprinse intre data de 1 ianuarie 2019 si 30 noiembrie 2019   - depunerea pana la data inregistrarii cererii de anulare a accesoriilor, a tuturor declaratiilor fiscale, potrivit vectorului fiscal;   - depunerea, pana la data de 30 noiembrie 2019, a cererii de anulare a accesoriilor.   D. Anularea tuturor accesoriilor, aferente obligatiilor bugetare principale cu termene de plata pana la 31 decembrie 2018, stabilite prin decizie de impunere emisa de inspectia fiscala din cadrul ANAF, care este in curs de derulare la data intrarii in vigoare a ordonantei de urgenta, cu urmatoarele conditii: - diferentele de obligatii principale sa fie achitate in termenul de plata stabilit prin decizia de impunere; - cererea sa fie depusa in 90 de zile de la data comunicarii deciziei de impunere.   De asemenea si contribuabilii la care urmeaza a incepe inspectia fiscala in primele 10 zile de la intrarea in vigoare a ordonantei de urgenta pot depune declaratii rectificative iar, prin derogare de la prevederile Codului de procedura fiscala, acestea vor fi luate in considerare de organul fiscal. Aceasta masura are ca scop acordarea posibilitatii contribuabililor de a beneficia de facilitatea fiscala prevazuta la lit. B, avand in vedere ca potrivit Codului de procedura fiscala eventualele declaratii rectificative depuse de contribuabili pe perioada inspectiei fiscale nu se iau in considerare de organul fiscal.   Facilitatile prevazute la lit. A - D sunt aplicabile si de alte autoritati sau institutii publice care administreaza obligatii bugetare (ex. A.F.M.), in sensul ca si aceste entitati anuleaza accesoriile pentru obligatiile bugetare pe care le administreaza, daca sunt indeplinite conditiile prevazute de lege.   In cazul unitatilor administrativ-teritoriale, facilitatile prevazute la lit. A-D se acorda de catre unitatile administrativ-teritoriale sau, dupa caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, optional, daca consiliul local stabileste, prin hotarare, aplicarea acestor prevederi, precum si procedura aplicabila.   Pot beneficia de facilitatile prevazute la lit. A-D si debitorii care au obligatiile bugetare principale restante la data de 31 decembrie 2018 mai mari de un milion de lei si nu doresc sa beneficieze de masurile de restructurare mentionate anterior.       Impact estimat AI. Pentru masura restructurarii, impactul a luat in considerare contribuabilii care indeplinesc conditia arieratelor peste 1 milion lei. A fost luata in calcul ipoteza ca 5% din contribuabili aplica pentru scenariul reducerii cu 40% a obligatiilor bugetare restante. AII. Pentru masura restructurarii, impactul a luat in considerare contribuabilii care indeplinesc conditia arieratelor peste 1 milion lei. A fost luata in calcul ipoteza ca 3% din contribuabili aplica pentru scenariul reducerii cu 50% a obligatiilor bugetare restante. BI. Pentru persoanele fizice: S-a luat in calcul ipoteza in care doar contribubailii care vor avea capacitatea financiara de a-si plati la termen obligatiile curente, pentru a beneficia de anularea accesoriilor, vor accesa masura, respectiv: 5% din contribuabili activi fara esalonare, 3% din cei care au o esalonare in curs si 0,5% din cei aflati in inactivitate, insolvabili fiscal sau insolventa. BII. Pentru persoanele juridice: S-a luat in calcul ipoteza in care doar contribubailii care vor avea capacitatea financiara de a-si plati la termen obligatiile curente, pentru a beneficia de anularea accesoriilor, vor accesa masura, respectiv: 50% din contribuabili activi fara esalonare, 30% din cei care au o esalonare in curs si 0,5% din cei aflati in inactivitate, insolvabili fiscal sau insolventa. In aceste conditii, suma care a fost luata in considerare pentru evaluarea impactului, a fost suma declarata a anului 2018, ponderata la nr. de luni pentru care trebuie sa faca plata obligatiilor curente pentru a beneficia de masura (ian2019-oct2019). Suplimentar, estimarea ia in calcul doar efectul cresterii gradului de conformare la plata cu 12% (de la 88% la 100%).          

Alte stiri de la Money.ro:

Austeritatea lui TEODOROVICI ii supara pe magistrati. "Vom sesiza organismele internationale si vom ataca la CCR"
BREAKING NEWS! GEOANA, in carti pentru o functie URIAȘA
Incepe INVAZIA RUSA! Cele cinci companii care stau cu ochii pe Romania
O realitate despre care Guvernul nu o sa vorbeasca niciodata
O noua bataie de cap pentru FINANȚE. Se cer banii inapoi
ATENȚIE, soferi! A intrat in vigoare o noua modificare din CODUL RUTIER
PSD se agita din nou cu "legea recunostintei". Copiii si nepotii sa plateasca!
NEGOIȚA a parasit furios intalnirea cu TEODOROVICI: "Ne minte in fata"
TEODOROVICI ne spune cum sa ne angajam la Guvern fara concurs
ȚUȚUIANU a identificat "personajul toxic" din PSD: "Un lugubru care se gudura pe langa dictator"
Complexul Santa Maria Bay – definitia unui business de succes privind domeniul imobiliarelor
Toata lumea santajeaza pe toata lumea. Culisele luptei dintre DANCILA, FIREA si TARICEANU
O noua zicere a lui DAEA: "Practic, am inviat mortii"
Avem lege noua! Afla cand te poti pensiona in functie de anul nasterii
Pensiile taxate de TEODOROVICI: S-au facut primele calcule

Cumparaturi online - Emag.ro | Oferte GearBest.com



© Copyright 2000-2019 iStorm. Toate drepturile rezervate.