EMAG

Umbra lui VALCOV isi face in continuare datoria!

publicat 2019-06-05 14:45:12 (Money.ro)

Umbra lui VALCOV isi face in continuare datoria! Comisia Nationala de Prognoza, institutie condusa de umbra lui Darius Valcov, Ion Ghizdeanu, promoveaza un proiect de hotarare prin care informatizarea ANAF si refacerea sistemului informatic al Casei Nationale de Asigurari de Sanatate sa fie facute prin parteneriat public privat. PPP este metoda preferata de atragere a investitiilor impusa Guvernului de catre Darius Valcov si Liviu Dragnea pentru ca presupune birocratie mai putina dar si controale deloc numeroase, generand astfel suspiciuni in ceea ce priveste acordarea contractelor si dimensiunile acestora. "Cum sa dezvolti infrastructuri critice ale statului prin PPP? O sa ajungem sa platim taxe unor firme private pentru a ne plati taxele datorate statului? Cum isi va recupera privatul investitia, taxand bugetul? In plus, cum sa dea baze de date atat de importante in administrarea unei firme private, mai ales in contextul in care avem niste scandaluri de spionaj la nivel global? Au innebunit? Astfel de sisteme trebuie dezvoltate exclusiv prin investitii publice, nu prin PPP - acesta fiind un instrument de finantare total impropriu aici! Sa nu uitam si ca in ultima perioada dl. Ghizdeanu a devenit extrem de important subordonand institutia pe care o conduce demisului domn Valcov...", sustine Gabriel Biris, fost secretar de stat in Ministerul Finantelor. In ce priveste sistemul informatic al ANAF-ului, Guvernul Dancila a renuntat la o finantare de 70 milioane de euro de la Banca Mondiala.  Autoritatile romane au imprumutat deja 18 milioane de euro iar rezultatele au fost zero. Sistemul IT al Fiscului este invechit si incarcat la 99%, desi nu trebuie sa fie mai mult de 75%.   Ce spune proiectul CNP? Conform notei de fundamentare, se propune completarea listei proiectelor strategice de investitii care urmeaza a fi pregatite si atribuite in parteneriat public-privat de catre Comisia Nationala de Strategie si Prognoza, in calitate de unitate centrala de fundamentare si atribuire pentru proiectele strategice de investitii realizate intre sectorul public si unul sau mai multi parteneri privati, cu trei noi proiecte strategice, respectiv:   Platforma informatica a Casei Nationale de Asigurari de Sanatate (CNAS). Proiectul privind platforma informatica a CNAS are in vedere proiectarea, implementarea, migrarea de date si operarea acestui sistem precum si interconectarea sa cu celelalte platforme sau sisteme informatice publice. In cadrul proiectului se are in vedere implementarea noii platforme ce va include, dar nu se va limita la: subistemele de rezilienta si recuperare date in caz de incidente sau dezastre, subsistemul de stocare de date, comunicatii si securitate, pachetul de aplicatii, precum si subsistemul de baze de date. Operarea va fi realizata de catre societatea de proiect cu respectarea cerintelor stabilite prin contractul de parteneriat public-privat. Se estimeaza ca investitia in realizarea platformei informatice a CNAS este de maxim 100 milioane euro. Sistem informatic pentru administrare fiscala la Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF)   Proiectul privind platforma informatica a ANAF are in vedere implementarea migrarea de date si operarea acestui sistem precum si interconectarea sa cu celelalte platforme sau sisteme informatice publice. In cadrul proiectului se are in vedere implementarea noii platforme ce va include, dar nu se va limita la: subistemele de rezilienta si recuperare date in caz de incidente sau dezastre, subsistemul de stocare de date, comunicatii si securitate, pachetul de aplicatii, precum si subsistemul de baze de date. Operarea va fi realizata de catre societatea de proiect cu respectarea cerintelor stabilite prin contractul de parteneriat public-privat. Se estimeaza ca investitia in realizarea sistemului informatic pentru administrare fiscala este de maxim 150 milioane euro/ Centru multifunctional pentru educatie si sanatate Proiectul privind centrul multifunctional pentru educatie si sanatate prevede construirea unei comunitati scolare care sa promoveze educatia permanenta, sanatatea si starea de bine care sa aiba ca beneficiari copii tipici si copii cu nevoi educationale speciale. Se vor asigura servicii educationale si programe de promovare a sanatatii mentale si de dezvoltare socio-emotionala, precum servicii de evaluare si interventie psihopedagogica, servicii de educatie parentala, servicii logopedice, servicii de kineto-terapie. Copiii inscrisi in programul de educatie primara vor beneficia de programe de mentorat, ca un instrument de consiliere in vederea descoperirii aptitudinilor vocationale. Centrul multifunctional va avea si alente sociale pentru comunitate, prin organizarea de evenimente periodice, destinate copiilor, parintilor sau specialistilor. Proiectul prevede constructia si operarea pentru cel putin 8 centre multifunctionale teritoriale.   Jocurile lui Valcov   Comisia Nationala de Prognoza a  fost trecuta de la inceputul anului trecut de la Ministerul Finantelor la Secretariarul General al Guvernului, acolo unde sef de facto a fost pana nu de mult Darius Valcov. Institutia a fost imputernicita cu mai multe sarcini: garanteaza credite fara dobanda, propune si implementeaza proiecte strategice si, mai nou, aproba exproprieri. Comisia Nationala de Prognoza este implicata si in programul "Investeste in tine". Acesta prevede ca "tinerii" intre 16 si 55 de ani pot beneficia de credite cu dobanda 0%, garantate de stat in proportie de 80%, ce au drept obiectiv principal investitia in educatie, cultura, sanatate, sport, locuinte.   Anul trecut, CNP a iscat un scandal dupa ce pe site-ul Guvernului a fost trecut si un proiect de act normativ care prevedea suspendarea de la 1 iulie 2018 a platilor catre Pilonul II de pensii. Ghizdeanu, cel care a conceput proiectul, a spus ca a fost o eroare materiala, iar ministri din Cabinetul Dancila au spus ca nu-si asuma acest document. Valcov intentiona de altfel de mai multa vreme sa inlature obligativitatea contributiei la Pilonul II pentru persoanele care aveau pana in 35 de ani in 2008 si sa introduca posibilitatea alegerii de catre acestia a Pilonului I, administrat de stat, miza fiind atragerea de catre stat a miliarde de euro stranse deja in contul a 7 milioane de romani cotizanti.   Inainte de 1990, Ghizdeanu a lucrat ca economist principal la Ministerul Aprovizionarii. Comisia Nationala de Prognoza pe care o conduce este o  institutie care a fost trecuta de la inceputul anului de la Ministerul Finantelor la Secretariarul General al Guvernului, acolo unde sef de facto este Darius Valcov. In ultimul timp, aceasta institutie a fost imputernicita cu mai multe sarcini: garanteaza credite fara dobanda, propune si implementeaza proiecte strategice si, mai nou, aproba exproprieri.    

Alte stiri de la Money.ro:

MOISE GURAN, cuvinte grele pentru CCR si PSD
ION ȚIRIAC, ieri cu SIMONA HALEP pe Arena Nationala, azi la tribunal
Procurorul sef, BOGDAN LICU, doua infrangeri in cazul Sorina
OSMANOVICI de la CNAS a obosit. Da vina pe jurnalisti
Liberalii au luat foc: "Marii infractori au avut castig de cauza"
Prima reactie din PSD, dupa decizia CCR: IOHANNIS a facut degeaba referendumul
BREAKING NEWS: Gratierea si aministierea faptelor de coruptie nu pot fi interzise
ALERTA! TARICEANU cere demisia lui IOHANNIS: "A atras poporul intr-o aventura nesabuita"
GABRIELA FIREA, anunt SURPRIZA! Se refac calculele in PSD
Acestea sunt cifrele SONDAJULUI SECRET al PSD. DANCILA, probleme mari
CARMEN DAN, un ULTIM ordin. E CRUNT pentru femei
DAEA, vorbe de duh: "Du-te, ba, m****le, de aici! Ca iti trag acum un picior in cap de mori!"
Inca un roman poate ajunge intr-o functie URIAȘA
Vreti sa "imbatraniti" cu FaceApp? Rusii afla totul despre voi
BREAKING NEWS. A fost gasit tapul ispasitor in scandalul "oamenii mor oricum"

Cumparaturi online - Emag.ro | Oferte GearBest.com



© Copyright 2000-2019 iStorm. Toate drepturile rezervate.