EMAG

Royal Dutch Shell vrea sa taie costurile de productie a petrolului si gazelor cu 40% pentru a se pregati pentru trecerea la energia regenerabila

publicat 2020-09-22 08:15:12 (Money.ro)

Royal Dutch Shell vrea sa taie costurile de productie a petrolului si gazelor cu 40% pentru a se pregati pentru trecerea la energia regenerabila Noua analiza pentru reducerea costurilor, cunoscuta in cadrul companiei sub numele de Project Reshape si care ar putea fi finalizata in acest an, va afecta cele trei divizii principale, iar economiile realizate se vor adauga obiectivului de 4 miliarde de dolari stabilit in urma declansarii crizei Covid-19. Reducerea costurilor este vitala pentru planurile Shell de a se implica in sectorul energetic si al surselor regenerabile de energie, unde marjele sunt relativ mici. Este de asemenea probabila o intensificare a concurentei cu companiile de utilitati si cu companiile petroliere rivale, inclusiv BP si Total, care se lupta pentru cota de piata, pe masura ce economiile din intreaga lume devin mai ecologice. "Am avut un model grozav, dar este potrivit pentru viitor? Vor exista diferente, nu este vorba doar de structura, ci de cultura si de tipul de companie pe care vrem sa o facem ", a declarat o sursa din cadrul Shell. Anul trecut, costurile totale de operare ale Shell s-au ridicat la 38 miliarde dolari, iar cheltuielile de capital au totalizat 24 miliarde dolari. Shell exploreaza modalitati de reducere a cheltuielilor cu productia de petrol si gaze, cea mai mare divizie a sa, cu 30% pana la 40%, prin reduceri ale costurilor de exploatare si a cheltuielilor de capital pentru noi proiecte, au declarat pentru Reuters doua surse implicate in revizuire. Shell vrea acum sa-si concentreze productia de petrol si gaze pe cateva centre cheie, inclusiv in Golful Mexic, Nigeria si Marea Nordului, au spus sursele. Divizia integrata de gaze a companiei, care gestioneaza operatiunile de gaze naturale lichefiate (GNL) ale Shell, precum si o parte din productia de gaze, analizeaza, de asemenea, taieri profunde, au spus sursele. Pentru activitatile de refinare si servicii, revizuirea se concentreaza pe reducerea costurilor din reteaua Shell de 45.000 de statii de service - cea mai mare din lume - care este vazuta drept una dintre "activitatile sale cu cea mai mare valoare" si se asteapta sa joace un rol esential in tranzitie, au spus alte doua surse implicate in analiza. "Trecem la o revizuire strategica a organizatiei, care intentioneaza sa ne asigure ca suntem pregatiti sa prosperam pe tot parcursul tranzitiei energetice si sa fim o organizatie mai simpla, dar care va fi, de asemenea, competitiva din punct de vedere al costurilor. Analizam o serie de optiuni si scenarii in acest moment, care sunt evaluate cu atentie ", a declarat intr-un comunicat o purtatoare de cuvant a Shell. Grupurile BP si Eni intentioneaza la randul lor ca in urmatorul deceniu sa isi reduca concentrarea in sectorul petrolului si gazelor si sa construiasca noi afaceri cu emisii reduse de carbon. Analiza efectuata de Shell, despre care sursele spun ca este cea mai ampla din istoria moderna a companiei, se asteapta sa fie finalizata pana la sfarsitul anului 2020, cand Shell vrea sa anunte o restructurare majora. Grupul urmeaza sa organizeze o intalnire cu investitorii in februarie 2021. Echipele din cele trei divizii principale ale Shell studiaza, de asemenea, modul de remodelare a afacerii prin reducerea a mii de locuri de munca si eliminarea unor structuri de management atat pentru a economisi bani, cat si pentru a crea o companie mai flexibila, in timp ce se pregateste sa se restructureze, au spus sursele. Shell, care la sfarsitul anului 2019 avea 83.000 de angajati, a realizat o reducere majora a costurilor dupa achizitia de 54 miliarde de dolari a BG Group 2016, care a contribuit la cresterea semnificativa a generarii de numerar in ultimii ani. Costurile de exploatare ale Shell, care includ productia, vanzarile, distributia, administrarea si cheltuielile de cercetare si dezvoltare, au scazut cu 15%, sau aproximativ 7 miliarde de dolari, intre 2014 si 2017. Insa incetinirea puternica a economiei globale in urma epidemiei COVID-19, impreuna cu planurile Shell de a reduce emisiile de carbon la zero pana in 2050 au generat noi presiuni. Shell si-a redus planurile de cheltuieli de capital pentru 2020 cu 5 miliarde de dolari, pana la 20 de miliarde de dolari, in urma prabusirii preturilor petrolului si gazelor naturale din cauza pandemiei, pe fondul avertismentelor ca ar putea avea efecte de durata asupra cererii globale de energie. Van Beurden a declarat in iulie ca Shell era pe drumul cel bun pentru a livra economii de 3 miliarde dolari pana la 4 miliarde dolari pana la sfarsitul lunii martie 2021, inclusiv prin reduceri de locuri de munca si suspendarea bonusurilor. El a spus ca restrictiile de calatorie in timpul pandemiei au accelerat digitalizarea Shell in timp ce invatarea automata a fost lansata pentru a minimiza intreruperile si a scurta timpul de intretinere la rafinarii, platformele de petrol si gaze si uzinele de GNL. Pe langa reducerea costurilor afacerilor cu amanuntul, Shell continua planurile de a reduce numarul rafinariilor sale de petrol la 10 fata de cele 17 existente anul trecut. Grupul a convenit deja vanzare a trei dintre aceste rafinarii. Revizuirea operatiunilor de rafinare include, de asemenea, gasirea de modalitati de crestere puternica a productiei de combustibili cu continut scazut de carbon, cum ar fi biocombustibili, substante chimice si lubrifianti. Aceasta ar putea fi realizata folosind materii prime cu continut scazut de carbon, cum ar fi uleiul de gatit, a spus o sursa.

Alte stiri de la Money.ro:

Cum se intelege Mihaela Radulescu cu Dani Otil, fostul ei iubit: Happy end pentru toti
ADIO vacante in aceasta tara. Cazurile de coronavirus au revenit. Circulatia a fost restrictionata
Ponta se revolta. Cui ii ia apararea liderul Pro Romania: Credeam ca nu se mai "dezgroapa" dosare vechi
L-au scos de pe lista inainte de parlamentare. Va fi haos in PSD. Nu mai poate candida
Cine este noul presedinte al Consiliului Legislativ? Va fi scandal mare pe scena politica
Organizatia Patronala a Retailerilor din Romania anunta posibile proteste. "Retailul nealimentar se afla in pragul colapsului, multe companii risca sa se inchida definitiv si se pot pierde zeci de mii de locuri de munca"
Comisia Europeana, pregatita sa continue sa negocieze cu Londra viitoarea relatie dupa Brexit, indeamna la compromis
Cum a reactionat Citu dupa ce a auzit de plangerea penala: Daniel Zamfir, hamsterul lui Dragnea
Firea e din nou suparata! E un personaj demn de Caragiale. Ce a nemultumit-o de aceasta data
Orban isi pune toata speranta in alegerile parlamentare: Sunt alegeri decisive pentru Romania
Pensionarii, pacaliti din nou. Eroarea care le scade aproape 200 de din pensie
Tradare pe scena politica! PSD-ul l-a furat inainte de alegerile parlamentare
Virgil Musta cere STARE DE URGENČšA: Trei saptamani sunt suficiente
Comisia Europeana: Atacurile cibernetice devin din ce in ce mai sofisticate, mai precis directionate si mai raspandite. Comisia va adopta pana la sfarsitul anului o noua Strategie de securitate cibernetica
Enel X Romania a instalat trei centrale fotovoltaice in judetul Arad, investitie de peste 500.000 de euro

Cumparaturi online - Emag.ro




© Copyright 2000-2020 iStorm. Toate drepturile rezervate.