Operatorii de avioane private se tem de o criza a combustibilului in Europa: Aeroporturile ar putea prioritiza zborurile comerciale
publicat 2026-07-08 13:00:18 (Ziarul-Financiar)
Autor: Andrei Serbanescu Operatorii de avioane private din Europa se pregatesc pentru posibile penurii de combustibil in sezonul estival, dupa ce problemele de aprovizionare aparute saptamana trecuta pe aeroportul din Nisa au amplificat temerile ca aeroporturile vor prioritiza alimentarea companiilor aeriene comerciale, scrie Financial Times.
Bursa. Cei care au mizat pe fondul listat la bursa de Banca Transilvania au in trei luni un castig cat ar fi obtinut la banca in trei ani. Asta pentru ca bursa a mers spectaculos
Bursa. Euforia de la Bursa, fie ca se produce pe zile cu scadere, fie cu cresteri, sustine lichiditatea si deci si actiunile operatorului BVB. Broker: Este clar ca vor veni comisioane consistente si din produsele derivate odata cu lansarea Contrapartii Centrale
Urmariti emisiune ZF Deschiderea de Astazi, 21 iulie, cu Liviu Popescu si Eduard Ivanovici, jurnalisti ZF: Apetitul pentru actiuni mentine piata sus la mijlocul verii. Ce perspective aduce restul anului?
Bestjobs: Romania ramane tara cu cele mai putine joburi remote din UE. Doar 2% dintre joburile active sunt complet remote, desi interesul candidatilor ramane foarte ridicat. Multi specialisti aleg joburi remote emote pentru angajatori internationali
Prima reactie a presedintelui Nicusor Dan dupa petrolierul care a explodat in Marea Neagra. " Nava a fost lovita in afara apelor teritoriale ale Romaniei, la aproximativ 20 de mile marine in largul tarmului romanesc"
Analiza RoEM despre ROBOR in contextul investigatiei CC: Evolutia ROBOR este in linie cu politica monetara si inflatia, fara indicii de evolutii atipice
BREAKING. Un petrolier incarcat cu GPL a luat foc in Marea Neagra in apropiere de Sfantu Gheorghe in urma unei explozii la bord.
Bursa. Actiunile Romgaz, crestere de doua cifre in ultima luna: 14,5%
Bursa. Cum evolueaza actiunile celor mai noi companii de la Bursa de Valori: Christian Tour, Graffiti Plus si IT Genetics
Bursa. One United Properties se pregateste sa intre pe piata din SUA cu un proiect de 50 de case in zona Miami, evaluat teoretic la 60 milioane de dolari. Ce spune Andrei Diaconescu, cofondator si co-CEO, despre marje, constructie, viteza de executie si concurenta
Pana acum trei luni vorbeam despre austeritate. De unde avem acum bani pentru cresterea salariilor primarilor si viceprimarilor? Cum crestem salariile primarilor cand asistentele si medicii pleaca din sistemul public din cauza veniturilor mici? Cum ar trebui calculate salariile in sistemul public, in viziunea profesorului ASE Calin Veghes
Francezii de la Ardian, unul dintre cele mai mari fonduri de investitii europene, cu o baza de active de peste 175 mld. dolari, la a doua achizitie in Romania, pe piata frigului. De ce au ajuns solutiile de refrigerare o piata care "frige" la nivel mondial?
ZF IT Generation. Start-up Update. Dimitrie Baitanciuc, cofondator si CEO Brizy - platforma de creare de site-uri web: Am devenit profitabili si am ajuns la circa 2 mil. dolari venituri anuale recurente, mutand businessul spre 70% B2B, ca infrastructura pentru alte companii
Un nou atac cibernetic asupra unei institutii publice: site-ul Directiei Fiscale Brasov, deconectat dupa infectarea serverului cu un troian
Noua lupta pentru AI nu se va duce pentru algoritmi, ci pentru resurse
Sursa: Ziarul-Financiar
•
Citește articolul complet →
Alte stiri de la Ziarul Financiar:

EMAG
© Copyright 2000-2026 iStorm. Toate drepturile rezervate.
romanita iovan
coldplay
ceremonial
fast i
huned
anual s
saint germ
ia big
astrologia
prelungirea ghencea
la popescu
constructii hidro
the final
clud
yosmar
camin
edilului
prinsi in flagrant
pe telefon
y si tu
stele
euro 20
articole
acestei
mure
reforma
ultimul an de
paciu
tel e
n del
spitalul de urgenta
elita militara
alegan
florin
carmen de la
filmul o
mistreti
ordin pr
jersey
test adn
ea de a
mimat
and in
sucursa
on op
in familie
vacanta e
ratita
judetul arges
ungureanu