EMAG

Mesaj emotionant pentru sustinatorii campaniei nationale FEMEI PE BANCNOTE

publicat 2019-08-04 09:01:57 (Money.ro)

Mesaj emotionant pentru sustinatorii campaniei nationale FEMEI PE BANCNOTE Initiatoarea miscarii nationale, Janina Nectara, a transmis un mesaj emotionat, de multumire, tuturor sustinatorilor. "Aceasta bancnota este marturia faptului ca nenumarate romance au fost PRIMELE IN LUME sau UNICELE. Iar campania FEMEI PE BANCNOTE devine simbolul luptei unitare pentru recunoasterea meritelor tuturor femeilor romance. Sunt clipe glorioase! Pentru ca ridica asteptarile fiicelor noastre in privinta a ceea ce pot face! Avem acum la dispozitie un start fantastic. Primul simbol national feminin! Și avem datoria morala de a-l dezvolta cum putem mai bine. Acesta este momentul istoric al tuturor celor care au indraznit sa sustina o idee atat de ambitioasa, care, iata, a doborat o bariera culturala de neclintit de mai bine 150 de ani. Daca am invatat ceva din aceasta campanie istorica este ca niciodata nu am simtit mai mult decat in acest proiect sustinerea, dragostea si curajul pe care mi le-au insuflat mii de oameni pe care nu ii cunosc, dar pe care am ajuns sa ii admir profund. Le sunt extrem de recunoscatoare pentru implicare ambasadoarelor campaniei ANTONIA si INNA - primele care au imbratisat si propagat mesajul campaniei, dar si numerosilor artisti si persoane publice: Toni Grecu, Alina Eremia, Irina Rimes, Dragos Musat, Ovidiu Dudu Maier, Matei Dima - Bromania, Paul Surugiu - Fuego, AMI, Raluk, Ana Baniciu, Liviu Teodorescu, Matteo, Monica Anghel, Luminita Anghel, Amna, Denisa Tanase, Silvia Ionita, Mihai Ghita, Simona Patruleasa, Teo Trandafir, Ilinca Vandici, Ernest, Vladimir Draghia, Stela Enache, Diana Bart, Alexandru Constantin, Daniel Osmanovici, Florin Ristei, Iuliana Pepene, Diana Munteanu, Adela Popescu, Cove, Arabela Nicolau, Marius Mihalache, Ramona Farcau, Irina Margareta Nistor, Irina Saulescu, Proconsul - Bogdan Marin, Dragos Dinca, Robert Anghelescu, Robert Ursache, Gheorghe Emanuel, Valentin Petricenco. Mii de multumiri, pentru sustinerea neconditionata si valoroasa expertiza oferite, ADVISER-ilor campaniei: Halluk Kürçer - Presedintele Kanal D Romania in momentul demararii campaniei, Fatih Salis - Directorul International de Știri si Productii Speciale Kanal D Romania, Anamaria Hancu - Global Records, Vlad Parvulescu, Cristiana Danasel, Adriana Popescu - producator Antena 1 TV. Multumiri infinite jurnalistilor care au imbratisat ideea campaniei de la bun inceput: Andreea Țopan, Dan Marinescu, Florin Vasile, Florentina Ilie, Tecla Tudor, Julius Constantinescu, Nicoleta Nicolae, Daniela Popa, Lavinia Tudoran, Lucian Mandruta, Marius Huc, Arlena Mihaela, Gabriel Crisan, Angela Cerven, Diana Bart, Alexandru Constantin, Dorin Chiotea, Ramona Solomon, Delia Budurca, Calin Bostan, Silvia Herghelegiu, Ghisan Nicolae, Dan Straut, Dana Enache, Cristian Pavelescu, Andreea Cipca, Adina Lacatusu, Diana Cosmin, Dan Brumar, Mihaela Calin, Sabina Dumitru, Laurent Coudrec, Gregory Rateau. Multe multumiri pentru deosebita implicarea in proiecte si actiuni speciale, care au lansat campania pe plan national: Cristina Sava, Diana Zamfirescu, Brindusa Vlanga, Sorin Freciu, Cosmin Neagu, Raluca Florian, Cristiana Gaitan, Ștefan Mandachi, Catalina Tomescu, Georgian Margarit, Loredana Munteanu, Catalina Stan. Multumiri inmiite publicatiilor, televiziunilor, radiourilor si conducerii acestora: Adevarul, Kanal D, Antena 1, Stiri pe Surse, Realitatea TV, Pro TV, RomaniaTV, Observator.ro, Evenimentul Zilei, Pagina de Media, Revista Biz, Opinia, TVR, Radio Romania Actualitati, Romania Libera, DC News, Gazeta Nord-Vest, Perfecte.ro, KFetele.ro, Cosmopolitan, Marie Claire, Revista Patronatelor, Editia de Dimineata, Acasa la Romani, Revista Tango, Presa Satu Mare, Libertatea, Revista Avantaje, ApropoTV.ro, Viva.ro, ȘtirileKanalD.ro, FineSociety.ro, RadarDeMedia.ro, Radio Timisoara, IQads.ro, Revista Tonica, Antena3.ro, Antena1.ro, ProTV.ro, Click.ro, Sun-Plaza.ro, WowBiz.ro, PSNews.ro, Manager.ro, Ciao.ro, RomaniaTV.net, Newss.ro, Economica.net, ZiarulRomanesc.net, Femeia.ro, Viata-Libera.ro, Global Connect Network, PRWave.ro, Diacaf.ro, Bugetul.ro, CrazyRadio.ro, Playu.ro, Eva.ro, RecentNews.ro, Bzi.ro, EFoarteBine.ro, OpiniaBuzau.ro, News Maven, Ziare.com, Realitatea.net, Maszol.ro, Le Petit Journal. Multumiri speciale, Money.ro! Ati fost mai mult decat un partener media! Ati fost sprijinul nostru in aceasta campanie! Multumiri conducerii SUN-PLAZA Mall si Pastel PR pentru ineditul eveniment de Centenar, realizat impreuna cu FEMEI PE BANCNOTE, la care au lucrat: Oana Ciornia, Manuela Silvia, Diana Pana, Simona Ștefanescu, Victoria Donos. Multumiri comunitatii de romani din UK (cea mai activa comunitate din afara tarii) si, in special, Ambasadei Romaniei in Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, prin bunavointa domnului ambasador, Excelenta Sa, Dan Mihalache si Consulatului Onorific al Romaniei in Țara Galilor prin bunavointa doamnei consul, Diana Stroia. De asemenea, infinite multumiri "mainii mele drepte", Ștefania Banu - director New Generation Footbal Club - si organizatiei Romanian Women in UK reprezentata de Alina Balatchi si Veronica Costache! Un aport deosebit de important in cadrul demersului national l-au avut TEDxUniversitateaPolitehnicaBucuresti si Liga Studentilor Electronisti, impreuna cu Diana Șandru, Andrei Rapciuga, Ștefan Costea, Paula Vasiloaie, Polixenia Paraschivoiu si toti studentii Universitatii Politehnica Bucuresti. Multumiri speciale celor mai apreciate institutii publice si conducerii acestora pentru exemplul remarcabil, acordat intregii societati: UNIVERSITATEA POLITEHNICA BUCUREȘTI - Rector: Mihnea Costoiu; AEROCLUBUL ROMANIEI - Director: pilot ing. George Rotaru; FACULTATEA DE CHIMIE A UNIVERSITAȚII BUCUREȘTI - Decan: prof. dr. Andrei Valentin Medvedovici, Prodecan Lect. univ. dr. Emilia Elena Iorgulescu; FACULTATEA DE GEOLOGIE A UNIVERSITAȚII BUCUREȘTI - Prodecan: prof. dr. Lucian Laurentiu Petrescu; FACULTATEA DE ISTORIE A UNIVERSITAȚII BUCUREȘTI - Decan: conf. univ. dr. Florentina Nitu; UNIVERSITATEA DE MEDICINA ȘI FARMACIE "CAROL DAVILA" - Rector: acad. prof. Ioanel Sinescu; UNIVERSITATEA DE ARHITECTURA ȘI URBANISM "ION MINCU"- Prorector pentru cercetare, dezvoltare, inovare si practica profesionala: conf. dr. arh. Horia Moldovan; UNIVERSITATEA DE EDUCAȚIE FIZICA ȘI SPORT - Rector: prof. univ. dr. Florin Pelin; SPITALUL CLINIC COLENTINA - Director medical: dr. Ioan Bogdan Furtuna; UNIVERSITATEA DE MUZICA DIN BUCUREȘTI - Rector: prof. univ. dr. Diana Asinefta Mos; INSTITUTUL DE BIOLOGIE AL ACADEMIEI ROMANE - Director: dr. Dumitru Murariu, membru corespondent al Academiei Romane, secretar stiintific dr. Anca Manole; INSTITUTUL NAȚIONAL DE CERCETARE-DEZVOLTARE PENTRU IMBUNATAȚIRI FUNCIARE DIN BUCUREȘTI - Director general: dr. ing. Danut Maria; COLEGIUL NAȚIONAL "IULIA HASDEU" - Director: prof. Carmen Almasan; LICEUL DE COREGRAFIE "FLORIA CAPSALI" - Director: prof. Lacramioara Petcu; LICEUL TERORETIC "EUGEN LOVINESCU" - Director: prof. Daniela Beuran, prof. Valentina Olareanu; SPITALUL "BAGDASAR-ARSENI" - Manager general: C. Toma, Director medical: prof. univ. dr. Radu Mircea Gorgan; INSTITUTUL DE ANTROPOLOGIE "FRANCISC I. RAINER" AL ACADEMIEI ROMANE - Director: acad. prof. univ. dr. Alexandru Ispas si prof. univ. dr. Glavce Cristiana, membru titular al Academiei de Știinte Medicale; TEATRUL "NOTTARA" - Director: MARINELA ȚEPUȘ, Director adjunct: Dan Marius Zarafescu; MUZEUL ȚARANULUI ROMAN DIN BUCUREȘTI - Director: Liliana Passima; PATRIARHIA ROMANA - Episcop Vicar Patriarhal - Varlaam Ploiesteanul, Vicar Administrativ Patriarhal - Pr. Ionut Gabriel Corduneanu; Multumiri deosebite Magdalenei Albu, impreuna cu care am realizat minutioasa munca de documentare - un proces dificil, pentru ca noi le-am ales fi ales pe toate romancele remarcabile, nu doar 100 - si care s-a ocupat cu o generozitate exceptionala de intregul proces de semnare a declaratiilor de sustinere de catre prestigioasele institutii. Nu pot sa nu imi exprim multumirile si recunostinta si catre cei mai activi sustinatori: Simona Dragut, Liliana Andronic, Andreea Dumbrava, Raluca Rapeanu. Aceasta campanie este a voastra, a tuturor! Voi toti sunteti cei care ati creat un moment istoric in Romania! Nu, in ultimul rand, multumim oficialilor Bancii Nationale a Romaniei, domnului Dan Suciu, Purtatorului de Cuvant al BNR si domnului Guvernator Mugur Isarescu pentru decizia istorica de sustine propunerea campaniei, aliniind bancnotele nationale la valorile viitorului, care sunt cele de meritocratie si de egalitate de sansa! Acesta este triumful tuturor sustinatorilor. Este victoria tuturor celor care au semnat petitia, care au dat declaratii de sustinere... Fiecare persoana care a contribuit chiar si cu un simplu like, cu o simpla distribuire a postarilor noastre, trebuie sa fie extrem de mandra ca a fost parte a acestui demers istoric! Cand veti tine in mana acea bancnota, amintiti-va ca datorita voua a luat viata! Datorita voua a fost emisa! IMPREUNA, AM SCRIS ISTORIE IN ROMANIA!", a scris Janina Nectara pe pagina sa de Facebook.    

Alte stiri de la Money.ro:

BREAKING NEWS: Un nou caz CARACAL?! Politia e in alerta chiar acum!
Intrebare halucinanta catre Viorica Dancila: V-ati facut injectii cu BOTOX?
BREAKING NEWS: A murit unul din cei mai bogati oameni din lume
Dragnea a dat LOVITURA din inchisoare. A reusit chiar astazi
Condamnat la 3 ani si 8 luni, a iesit din inchisoare dupa MAI PUȚIN de doua luni
BREAKING NEWS: Ana Birchall, data afara de la Ministerul Justitiei
SURSE: Dancila a facut operatie estetica
Stenogramele disperarii in PSD: "Este ULTIMA carte a acestui partid"
DOCUMENTE Dezastrul din Amazon ar fi fost creat INTENȚIONAT
SURSE – Tariceanu rupe coalitia cu PSD
BREAKING NEWS: Raportul MS nu spune ca Alexandra e moarta
SURSE – PMP si-a decis candidatul la presedintie: pe cine gireaza Traian Basescu
Tot ce trebuie sa stii despre bacteria care a ALERTAT intreaga lume
Dezvaluire BOMBA in cazul Caracal: "Ei stiau ca vom interveni si nu ne-au anuntat"
Liviu Dragnea: viata dupa gratii! Detalii incredibile din inchisoare

Cumparaturi online - Emag.ro | Oferte GearBest.com



© Copyright 2000-2019 iStorm. Toate drepturile rezervate.