EMAG

LOVITURA fatala pentru o mare companie a statului roman

publicat 2018-11-08 13:45:16 (Money.ro)

LOVITURA fatala pentru o mare companie a statului roman In prezent, Romania trebuie sa recupereze ajutorul ilegal si dobanzile aferente. Aceasta masura va adanci si mai tare situatia CEH, companie care merge de ani buni pe pierdere. "Un guvern poate sprijini o societate care are dificultati din punct de vedere financiar daca societatea are un plan de restructurare solid, contribuie la costurile restructurarii sale si daca denaturarea concurentei este limitata. In cazul CE Hunedoara, aceste conditii nu au fost indeplinite - am constatat ca imprumuturile din surse publice acordate de Romania societatii CE Hunedoara au conferit acesteia un avantaj economic necuvenit. Aceasta inseamna ca ajutorul de stat a fost ilegal.   Acum, Romania trebuie sa recupereze ajutorul ilegal acordat societatii", a declarat Margrethe Vestager, comisarul responsabil cu politica in domeniul concurentei.   CE Hunedoara este un producator de energie electrica si termica din Romania, detinut de stat, care exploateaza doua centrale electrice (la Deva si la Paroseni) si patru mine de huila, pentru alimentarea centralelor sale electrice, toate provenind de la intreprinderi de stat aflate in faliment (Electrocentrale Paroseni si Electrocentrale Deva, si, ulterior, Compania Nationala a Huilei S.A. Petrosani).   La 21 aprilie 2015, Comisia a aprobat, in temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, un ajutor de salvare temporar in valoare de 37,7 milioane de euro (167 de milioane de lei) pentru CEH. Societatea se afla in dificultate din punct de vedere financiar din 2013. In contextul respectivei decizii, Romania s-a angajat sa prezinte un plan de restructurare menit sa asigure viabilitatea viitoare a CE Hunedoara, in eventualitatea in care societatea nu avea sa fie in masura sa ramburseze ajutorul pentru salvare in termen de sase luni. Ca urmare a nerambursarii ajutorului pentru salvare de catre societatea CE Hunedoara si in absenta unui plan de restructurare credibil sau a unor masuri efective in directia lichidarii societatii, in martie 2018, Comisia a deschis o investigatie aprofundata. In cursul investigatiei, Comisia a examinat conformitatea cu normele UE privind ajutoarele de stat a celor cinci imprumuturi finantate sau sprijinite din fonduri publice acordate societatii CE Hunedoara. Impreuna, la 30 iunie 2016, imprumuturile se ridicau la aproximativ 73 de milioane de euro (337 de milioane de lei).   In conformitate cu normele UE privind ajutoarele de stat, interventiile statului in intreprinderi sunt considerate a nu reprezenta ajutor de stat atunci cand sunt efectuate in conditii pe care le-ar fi acceptat, intr-o situatie similara, un investitor privat care opereaza in conditii de piata (principiul investitorului in economia de piata).   Comisia a constatat ca, in cazul de fata, niciun operator economic privat in economia de piata nu ar fi acordat, garantat sau prelungit vreunul dintre cele cinci imprumuturi acordate CE Hunedoara, avand in vedere deteriorarea situatiei financiare a societatii incepand din 2013. Prin urmare, masurile de sprijin din bani publici acordate de Romania au conferit CE Hunedoara un avantaj economic necuvenit fata de concurentii sai si, prin urmare, constituie ajutor de stat in sensul normelor UE.   Ulterior, Comisia a examinat daca aceste masuri puteau fi considerate ca fiind compatibile cu normele UE privind ajutoarele de stat. Avand in vedere ca societatea CE Hunedoara indeplinea conditiile pentru declansarea procedurii de insolventa, Comisia a evaluat diferitele masuri in lumina orientarilor sale privind ajutorul pentru salvare si restructurare. Normele UE privind ajutoarele de stat ii permit statului sa intervina in sprijinul unei intreprinderi aflate in dificultate financiara numai in conditii specifice si impun, in special, ca respectiva intreprindere sa faca obiectul unui plan de restructurare solid, sa contribuie la costurile aferente restructurarii sale si ca orice eventuale denaturari ale concurentei sa fie limitate.   Comisia a constatat ca planul de restructurare prezentat de Romania in octombrie 2015 si modificat in ianuarie 2016 nu asigura viabilitatea pe termen lung a CE Hunedoara fara continuarea ajutorului de stat si ca, in orice caz, acest plan nu a fost aplicat de intreprindere. In plus, Comisia a concluzionat ca CE Hunedoara nu a avut nicio contributie proprie notabila la costurile de restructurare si ca Romania nu a propus nicio masura pentru a limita posibilele denaturari ale concurentei rezultate ca urmare a acordarii unui sprijin semnificativ din partea statului.   Comisia a concluzionat ca patru dintre cele cinci imprumuturi, in valoare totala de aproximativ 60 de milioane de euro, plus dobanzile aferente, sunt incompatibile cu normele UE privind ajutoarele de stat si Romania trebuie sa le recupereze. Al cincilea imprumut reprezinta un ajutor existent, acordat inainte de aderarea Romaniei la UE si, prin urmare, nu este necesar sa fie recuperat.   CE Hunedoara datoreaza in prezent 547 de milioane de euro diferitelor organisme de stat din Romania, inclusiv banii primiti prin cele cinci imprumuturi care fac obiectul investigatiei privind ajutoarele de stat incheiate astazi. Intreprinderea, care are aproximativ 6 500 de angajati, a inregistrat pierderi din 2013 si a intrat temporar in procedura oficiala de insolventa in temeiul legislatiei romane, procedura suspendata in ianuarie 2016.        

Alte stiri de la Money.ro:

Intalnire de urgenta la guvern intre Viorica Dancila si Tudorel Toader. Recursul compensatoriu, in discutie
IOHANNIS, apel de ULTIMA ORA catre GUVERN
Apel facut de Denise Rifai: “Va rog mult…”. Imaginea devenita virala pe net
PSD, atac INCENDIAR la seful lui TARICEANU in Europa
Armata SUA s-a razgandit. Decizie care-i face praf pe inamici
Volkswagen si Ford, ALIANȚA cum n-a mai fost
RUȘII bat Rompetrol si OMV Petrom la contracte din bani publici
Cum a fost inventat de consultantul Arthur Finkelstein "dusmanul George Soros"
Efectele taxei pe “lacomie”, tot mai vizibile: statul ramane cu titlurile nevandute!
Prima reusita a misiunii chineze pe Luna! Un pas imens in explorarea spatiala
VIORICA DANCILA a vorbit la pereti. Sala aproape goala la PE
Vesti proaste pentru romani! Val de scumpiri in 2019
Planul merge struna: CIOLOȘ e pe primul loc!
Vrei sa-ti platesti online taxele la ANAF in 2019? Mult succes!
S-a certat sau nu Olguta Vasilescu cu Liviu Dragnea? Dezvaluire de ULTIMA ORA

Cumparaturi online - Emag.ro | Oferte GearBest.com



© Copyright 2000-2018 iStorm. Toate drepturile rezervate.